BlogulSpecialistului → Management si afaceri → Oportunitati de afaceri: Servicii de copiat chei
Nu iti dai seama cu adevarat de utilitatea unui serviciu pana cand nu te lovesti, concret, de problema pe care acel serviciu o rezolva. De exemplu: poate ca in mod normal nu acorzi prea multa atentie unui mic atelier de copiat chei, dar cand te trezesti in situatia de a nu putea intra in casa, ca ti-ai pierdut cheia, te bucuri din tot sufletul ca astfel de ateliere exista. Si mai dramatica este situatia cand ti-ai pierdut cheia de la masina, pentru ca respectiva cheie este una speciala cu transponder, microcip si alte minunatii electronice.
![]() |
“De astazi am un sef simpatic. Pe mine insumi!”
Alegeti afacerea perfecta pentru dvs. dintre cele 101 super-idei prezentate pe
DVD-ul
“101 idei de afaceri”! |
Din fericire, exista posibilitatea sa obtii rapid o cheie noua daca apelezi la un profesionist care are atat cunostintele cat si echipamentele necesare. Masini performante permit realizarea cu promptitudine a oricarui model dorit, inlocuind aproape complet activitatea micilor meseriasi traditionali. Rentabilitatea unui asemenea atelier depinde de rapiditatea si calitatea serviciilor prestate. Oferta este bogata, astfel ca un intreprinzator in acest domeniu trebuie sa dea dovada de multa pricepere in cofectionarea cheilor si in relatiile cu oamenii. Ideea si tehnologia utilizata nu sunt deloc noi si din acest motiv secretul succesului reprezinta o gama variata de chei si cineva care sa le faca bine. De asemenea, amplasarea atelierului intr-un loc cu mare flux de potentiali clienti, in marile magazine sau in piete agroalimentare este deosebit de benefica. Unele ateliere de acest gen se ocupa doar de copierea cheilor si de fabricarea acestora dupa contactul auto. Si sunt foarte rentabile, mai ales toamna, cand cererea de asemenea servicii creste simtitor. Majoritatea, insa, combina activitatea de multiplicare a cheilor cu servicii asemanatoare, care ocupa spatiu mic si au ca factor de baza promptitudinea. Astfel, intr-un asemenea atelier se pot repara tocuri, realiza stampile sau vinde foarte bine accesorii pentru chei, ceasuri, iar pe timpul verii, ochelari de soare.
Clientii sunt, de obicei, locuitori din cartierul unde este amplasata afacerea, dar, daca spatiul este la strada sau intr-un loc aglomerat, trecatorii stiu unde sa apeleze daca au nevoie. Si cine nu are nevoie de o cheie in plus?
Ce spun intreprinzatorii care desfasoara aceasta afacere?
Costin Ciucu: "Intr-o astfel de afacere, priceperea este esentiala. Daca ai un spatiu de 5-6 mp, la strada sau intr-un loc aglomerat, ca sa te vada lumea, profitul este de 40% lunar. Ca utilaje, e nevoie de o masina cu capete rotative, la care se adapteaza mai multe tipuri de freza. Pentru chei yala si auto normale, se foloseste o masina de tipul INTERNATIONAL, pentru chei yala si auto speciale, se foloseste TOP YOUNG, iar pentru cheile de broasca si cele cu amprente, e necesara o masina MINI JOLLY. Important este sa achizitionezi o masina care face o gama foarte mare de chei, pentru a fi competitiv. In plus, e necesar un mic polizor, o menghina, un cleste, niste pile si cam atat."
Dragos Ionita: "Inainte de a incepe aceasta afacere, am lucrat intr-un atelier unde faceam prelucrare prin aschiere. E mult mai usor sa lucrezi pe o masina de copiat chei, decat la freza. Trebuie doar sa fii foarte atent la calitatea serviciilor oferite pentru ca de multe ori o cheie e folosita nu numai pentru deschis usa, ci si pentru desfacerea capacelor de la sticlele de bere sau de suc. Daca nu stii sa lucrezi bine, nu ai vad si nici cine sa se ocupe de afacere, nu prea tine figura. Vorba se duce repede: daca esti bun, daca mai faci si unul-doua modele mai rare, restul vine de la sine."
Dan Mocanu: "Piata e in permanenta deschisa daca te pricepi si te ocupi de afacere cu seriozitate. Intr-o astfel de meserie, nu exista scoala. Trebuie sa iti arate un hot cum sa faci chei dupa contactul auto si cum acest lucru este mai rar intalnit, singura solutie este sa cumperi un contact auto, sa-l tai in doua ca sa vezi ce are inauntru si sa inveti singur. Calitatea serviciilor oferite reprezinta cea mai buna reclama. E bine, totusi, sa fii prezent si intr-un anuar de genul Pagini Aurii sau Ghidul Serviciilor, desi rentabilitatea e scazuta. Se poate ca o firma mare sa doreasca 1.000 de chei pentru angajati si in acest caz consulta un catalog, nu merge din colt in colt pana gaseste un atelier de multiplicat chei."
Pentru mai multe detalii apasa aici