BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Cat de mare va fi salariul minim in 2008?
Ce repede a trecut timpul… Parca ieri «vuia» toata presa despre «salariu minim pe economie», «salariu minim in privat», «opozabilitatea contractului colectiv de munca unic la nivel national». Talk show-uri, comunicate de presa… «Nebunia» e pe cale sa reizbucneasca. Saptamana viitoare va incepe negocierea anuala a contractului colectiv de munca unic la nivel national. Avand in vedere ca actualul contract colectiv de munca produce efecte pana in 2011, aceasta negociere va avea ca obiect, cel putin: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si conditiile de munca.
Sindicatele solicita o marire a salariului minim negociat cu aproximativ 35%. In viziunea sindicatelor, salariul minim negociat in anul 2008, corespunzator unui program de lucru de 170 de ore, ar trebui sa fie de 600 lei. Patronatele sustin ca o astfel de crestere nu este justificata de cresterea productivitatii muncii, iar taxa mare de pe forta de munca (contributii, impozite) face aproape imposibil un asemenea demers.