Reflectarea costului indatorarii in contabilitatea agentilor economici

Costurile indatorarii se refera in primul rand la dobanzi, fara a se limita la acestea; ele contin si alte cheltuieli ocazionate de imprumutul de fonduri. Inregistrarea in contabilitate se face de regula pe cheltuielile exercitiului, dar se pot si capitaliza in costul de productie al activelor.

Regula sau tratamentul contabil de baza

Conform Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, costurile indatorarii se recunosc ca o cheltuiala in perioada in care ele au aparut, fara a se tine cont de felul in care imprumuturile sunt utilizate, dupa cum urmeaza:

ATENTIE!

• Dobanzile inregistrate de o societate trebuie sa fie cele aferente exercitiului curent in care acestea sunt angajate, si nu intregii perioade de creditare.
• Trebuie inregistrate dobanzile angajate (prorata temporis) si nu cele platite, conform principiului contabilitatii de angajament.

Pastila perfecta pentru o Contabilitate fara dureri de cap... Consilier Contabilitate! Testeaza gratuit acum!

Exceptia sau tratamentul contabil alternativ

In cadrul Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, in cadrul subsectiunii 7.1.1. „Evaluarea la data intrarii in entitate”, la paragraful 56 se prevede ca „dobanda la capitalul imprumutat pentru finantarea achizitiei, constructiei sau productiei de active cu ciclu lung de fabricatie poate fi inclusa in costurile de productie, in masura in care aceasta este legata de perioada de productie. In cazul includerii dobanzii in valoarea activelor, aceasta trebuie prezentata in notele explicative. Prin activ cu ciclu lung de fabricatie se intelege un activ care solicita in mod necesar o perioada substantiala de timp pentru a fi gata in vederea utilizarii sau pentru vanzare.”

Exemple de active cu ciclu lung de fabricatie

Activele cu ciclu lung de fabricatie includ:

• mijloace de productie in curs de constructie (de exemplu cladiri, baraje, complexe industriale din domeniul siderurgiei),
• mine in etapa de dezvoltare, constructii speciale (de exemplu tronsoane de conducte de transport petrol, alimentari cu apa)
• anumite costuri legate de telecomunicatii (de exemplu lucrarile de pregatire a sistemului de distributie pentru retele de televiziune prin cablu sau satelit).

Ce fel de costuri se pot capitaliza?

Costurile indatorarii direct atribuibile achizitiei, constructiei sau productiei unui activ calificabil pot fi capitalizate daca:

• este probabil ca ele sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si
• costurile pot fi evaluate in mod credibil.

Cand poate sa inceapa capitalizarea?

Capitalizarea costurilor indatorarii ca parte a costului unui activ calificabil trebuie sa inceapa in momentul in care:

• se realizeaza cheltuielile pentru acel activ;
• se genereaza costurile indatorarii;
• sunt in curs activitatile necesare pentru pregatirea activului in vederea folosirii prestabilite sau a vanzarii lui.

Cand se suspenda capitalizarea?

Capitalizarea costului indatorarii se intrerupe:

• in timpul perioadelor lungi de intrerupere a activitatii productive (de exemplu grevele puternice determinate de privatizarea nereusita a unui combinat siderurgic),
• in timpul perioadelor de intarzieri prelungite in realizarea unei constructii datorate, de exemplu, unor blocaje administrative neprevazute.

Cand nu se suspenda capitalizarea?

Capitalizarea continua in cursul perioadelor prelungite:

• necesare pentru ajungerea la maturitate a stocurilor (whisky, tutun, cognac etc.)
• in cursul carora cresterea nivelului apei amana construirea unui baraj, daca asemenea crestere este obisnuita pe parcursul perioadei de constructie in zona geografica respectiva.

Cand inceteaza capitalizarea?

Perioada de capitalizare a costului indatorarii se incheie, de regula, atunci cand activul cu ciclu lung de fabricatie atinge stadiul care ii permite sa fie utilizat sau vandut. Insa notiunea de „finalizare” nu trebuie inteleasa ad absurdum, ci in sensul ca respectivul activ este finalizat in mare masura, dar nu in totalitate. Prin prevederea „cea mai mare parte” se vizeaza situatiile in care finalizarea activului se prelungeste intentionat, contribuind astfel la capitalizarea neadecvata a costurilor indatorarii.