Rentrop ∧ Straton
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Reflectarea costului indatorarii in contabilitatea agentilor economici



Costurile indatorarii se refera in primul rand la dobanzi, fara a se limita la acestea; ele contin si alte cheltuieli ocazionate de imprumutul de fonduri. Inregistrarea in contabilitate se face de regula pe cheltuielile exercitiului, dar se pot si capitaliza in costul de productie al activelor.

Regula sau tratamentul contabil de baza

Conform Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, costurile indatorarii se recunosc ca o cheltuiala in perioada in care ele au aparut, fara a se tine cont de felul in care imprumuturile sunt utilizate, dupa cum urmeaza:

666

=

%

 

„Cheltuieli privind dobanzile”

 

168
„Dobanzi aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate”

dobanzi aferente imprumuturilor din emisiuni de obligatiuni, creditelor bancare pe termen lung, datoriilor fata de entitatile afiliate sau legate de interesele de participare, precum si dobanzile aferente altor imprumuturi si datorii asimilate, cum ar fi, de exemplu, dobanzile datorate aferente contractelor de leasing financiar

 

 

5198
 „Dobanzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”

dobanzi aferente creditelor bancare pe termen scurt

 

 

5186
 „Dobanzi de platit”

dobanzi aferente creditelor de descoperit de cont

 

 

4558
„Actionari/asociati – dobanzi la conturi”

dobanzi aferente sumelor datorate de societate actionarilor sau asociatilor conform contractelor de imprumut

ATENTIE!

  • Dobanzile inregistrate de o societate trebuie sa fie cele aferente exercitiului curent in care acestea sunt angajate, si nu intregii perioade de creditare.
  • Trebuie inregistrate dobanzile angajate (prorata temporis) si nu cele platite, conform principiului contabilitatii de angajament.

Pastila perfecta pentru o Contabilitate fara dureri de cap... Consilier Contabilitate! Testeaza gratuit acum!

Exceptia sau tratamentul contabil alternativ

In cadrul Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, in cadrul subsectiunii 7.1.1. „Evaluarea la data intrarii in entitate”, la paragraful 56 se prevede ca „dobanda la capitalul imprumutat pentru finantarea achizitiei, constructiei sau productiei de active cu ciclu lung de fabricatie poate fi inclusa in costurile de productie, in masura in care aceasta este legata de perioada de productie. In cazul includerii dobanzii in valoarea activelor, aceasta trebuie prezentata in notele explicative. Prin activ cu ciclu lung de fabricatie se intelege un activ care solicita in mod necesar o perioada substantiala de timp pentru a fi gata in vederea utilizarii sau pentru vanzare.”

Exemple de active cu ciclu lung de fabricatie

Activele cu ciclu lung de fabricatie includ:

  • mijloace de productie in curs de constructie (de exemplu cladiri, baraje, complexe industriale din domeniul siderurgiei),
  • mine in etapa de dezvoltare, constructii speciale (de exemplu tronsoane de conducte de transport petrol, alimentari cu apa)
  • anumite costuri legate de telecomunicatii (de exemplu lucrarile de pregatire a sistemului de distributie pentru retele de televiziune prin cablu sau satelit).

Ce fel de costuri se pot capitaliza?

Costurile indatorarii direct atribuibile achizitiei, constructiei sau productiei unui activ calificabil pot fi capitalizate daca:

  • este probabil ca ele sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si
  • costurile pot fi evaluate in mod credibil.

Cand poate sa inceapa capitalizarea?

Capitalizarea costurilor indatorarii ca parte a costului unui activ calificabil trebuie sa inceapa in momentul in care:

  • se realizeaza cheltuielile pentru acel activ;
  • se genereaza costurile indatorarii;
  • sunt in curs activitatile necesare pentru pregatirea activului in vederea folosirii prestabilite sau a vanzarii lui.

Cand se suspenda capitalizarea?

Capitalizarea costului indatorarii se intrerupe:

  • in timpul perioadelor lungi de intrerupere a activitatii productive (de exemplu grevele puternice determinate de privatizarea nereusita a unui combinat siderurgic),
  • in timpul perioadelor de intarzieri prelungite in realizarea unei constructii datorate, de exemplu, unor blocaje administrative neprevazute.

Cand nu se suspenda capitalizarea?

Capitalizarea continua in cursul perioadelor prelungite:

  • necesare pentru ajungerea la maturitate a stocurilor (whisky, tutun, cognac etc.)
  • in cursul carora cresterea nivelului apei amana construirea unui baraj, daca asemenea crestere este obisnuita pe parcursul perioadei de constructie in zona geografica respectiva.

Cand inceteaza capitalizarea?

Perioada de capitalizare a costului indatorarii se incheie, de regula, atunci cand activul cu ciclu lung de fabricatie atinge stadiul care ii permite sa fie utilizat sau vandut. Insa notiunea de „finalizare” nu trebuie inteleasa ad absurdum, ci in sensul ca respectivul activ este finalizat in mare masura, dar nu in totalitate. Prin prevederea „cea mai mare parte” se vizeaza situatiile in care finalizarea activului se prelungeste intentionat, contribuind astfel la capitalizarea neadecvata a costurilor indatorarii.


Tags: contabilitateagenti economicidobanzicosturile indatorarii


Ti-a placut acest articol?

Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Votati articolul

Reflectarea costului indatorarii in contabilitatea agentilor economici
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Articole conexe

Pentru cei care obtin venituri din activitati independente: Declararea contributiilor sociale

de Www.fiscalitatea.ro
In continuare, va prezentam care sunt conditiile care se aplica in 2012 in ceea ce priveste contributiile sociale obligatorii pentru persoanele care...
Contabilitate si fiscalitate
Citeste mai departe

Informatii utile privind registrul-jurnal de incasari si plati

de Www.contabilul.ro
Va oferim astazi mai multe informatii esentiale in ce priveste gestionarea registrului-jurnal de incasari si plati, incepand prin a va reaminti ca...
Contabilitate si fiscalitate
Citeste mai departe

Drepturile si obligatiile unui expert contabil intr-un caz penal

de Www.contabilul.ro
Expertul contabil numit sa efectueze o expertiza contabila intr-un caz penal are urmatoarele drepturi: - Sa ia cunostinta de materialul...
Contabilitate si fiscalitate
Citeste mai departe

Atestarea experientei profesionale pentru un PFA

Pregatirea sau experienta profesionala se atesta, dupa caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinta, prin care se dovedeste...
Contabilitate si fiscalitate
Citeste mai departe

Comentarii0 comentarii

+

Adauga propriul comentariu aici



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

CITESTE RAPORTUL
SPECIAL
GRATUIT

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"
Adauga adresa de email si vei primi
GRATUIT raportul special