BlogulSpecialistului → Management si afaceri → Pe fondul crizei economice, creditarea a incetinit ritmul incepand de la jumatatea anului trecut 28/01/2009
Bancile au luat deja hotararea de a nu mai acorda credite cu usurinta cu care le acordau in anii trecuti, cand creditarea a crescut intr-un mod accelerat. In 2008, pe fondul crizei economice internationale, soldul creditelor acordate de banci firmelor si populatiei a avansat cu 33,7%, in comparatie cu 60,4%, in 2007, coform datelor facute publice marti de Banca Nationala a Romaniei. Practic, temperarea creditului neguvernamentala inceput cu luna octombrie si a continuat pana la sfarsitul anului.
In luna decembrie, atat creditele in valuta exprimate in euro cat si cele in lei au scazut in sold, in comparatie cu nivelul de la finele lunii noiembrie. In felul acesta, creditul in lei s-a diminuat cu 2,1% (-2,4 in termeni reali), iar creditul in valuta s-a restrans cu 1%, ca sold in echivalent euro.
Creditul in valuta exprimat in lei s-a majorat, insa, cu 4,4%, datorita deprecierii semnificative a monedei nationale.
15-20%, ritm normal de crestere
„Este un proces de incetinire normal, care va continua, astfel ca in anii urmatori, inclusiv in 2009, vom vorbi despre o medie a cresterii de 15-20%.
Creditarea trebuie sa ajunga la rate sustenabile de crestere, nu numai in contextul economic actual. Asemenea dinamici sunt mult mai bune pentru orice economie“, a declarat pentru Gandul Radu Craciun, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania. Anul acesta, este posibil chiar ca bancile sa fie mult mai zgarcite cu populatia, avand in vedere ca se vorbeste despre inghetarea salariilor romanilor. Astfel, cu venituri mai mici, populatia va fi mult mai retinuta in a face imprumuturi, mai ales ca nici conditiile oferite de banci nu sunt favorabile.
„Este posibil ca pana la sfarsitul acestui an, sa vorbim despre un ritm de creditare de 10-15%“, adauga Radu Craciun.