BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Sporuri plafonate in sistemul bugetar 13/04/2009
Sambata Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de urgenta privind sporurile din sistemul bugetar.
Potrivit Ministrului Muncii, Marian Sarbu, ordonanta introduce plafoane pentru majoritatea categoriilor de sporuri, dand posibilitatea ordonatorilor de credite sa decida valoarea acestora si sa se incadreze in fondurile de salarii aprobate.
In privinta criteriilor de acordare a acestor sporuri, ministrul muncii Marian Sarbu a declarat ca “acestea vor fi aprobate, dupa caz, prin ordin al ministrului sau prin Hotarare de Guvern, in termen de 15 zile de la data publicarii ordonantei de urgenta”.
Marian Sarbu, Ministrul Muncii: "Nu am taiat niciun fel de spor in mod substantial".
Conform declaratiilor ministrului muncii, se introduc plafoane:
- pentru sporul de conducere: de 55% din salariul de baza,
- pentru sporul persoanelor care lucreaza cu fondurile europene : de 75%,
- indemnizatia pentru manageri publici: de maxim 55%.
Sporul pentru limbi straine va ramane de 10%, insa va fi acordat doar pentru ceea ce MAE considera "limbi rare", deci altele decat cele de circulatie internationala.
Sporul de antena, arata mnistrul muncii, nu este eliminat, insa va fi instituit un control "mai aprofundat" in privinta criteriilor de acordare.
Sporul pentru complexitatea muncii va fi plafonat la 25%, pentru auditorii interni, aplicat salariului de baza brut.
In plus, indemnizatia care se acorda membrilor, secretarului si persoanelor desemnate sa efectueze cercetare administrativa in cadrul comisiilor de disciplina va fi diminuata.