BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Reorganizare MAI 16/03/2009
In Monitorul Oficial nr. 156 din 12/03/2009 a fost publicata O.U.G. nr. 20 din 11.03.2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si pentru reorganizarea unor unitati din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, asa incat de astazi intra in vigoare masurile de reorganziare a Ministerului Administratiei si Internelor.
Reorganizarea a fost facuta la propunerea ministrului Internelor, Dan Nica, pentru eficientizarea activitatii ministerului.
719 posturi din aparatul central al institutiei au fost transferate la structurile operative, iar functiile de conducere au fost reduse cu 35 la suta, potrivit declaratiei ministrului internelor Dan Nica.
Dintre cele 22 de directii generale aflate in componenta aparatului central al Ministerului Administratiei si Internelor au ramas opt, celelalte fiind comasate sau transformate in directii cu rang inferior.
De asemenea, mai multe structuri aflate in cadrul ministerului au fost reorganizate in cadrul unor structuri subordonate. Astfel, Agentia Nationala Antidrog, Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane si Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala au fost trecute in subordinea Inspectoratului General al Politiei Romane, Grupul Special de Protectie si Interventie "ACVILA" la Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, iar Institutul de Studii pentru Ordine Publica a fost trecut in subordinea Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".