BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Cum se aplica ordonanta privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat? 12/01/2009
O.U.G. nr. 230/2008 emisa de noul guvern prin care li se interzice salariatilor angajati la stat sa cumuleze pensia cu salariul trezeste mai multe semne de intrebare in ceea ce priveste aplicarea ei. Aceasta pentru ca, pe de o parte, orice contract individual de munca nu poate inceta decat in conditiile strict determinate de Codul muncii si pe de alta parte, ca desfasurarea muncii in temeiul conventiilor civile, solutia emisa de actualul guvern, se poate realiza la acest moment conform legislatiei romane, doar cu persoane fizice autorizate.
Avocata Ana Lupu: „Exista demisia, desfacerea contractului pe cale amiabila, adica de comun acord, sau in baza unor actiuni disciplinare. Daca angajatul nu a comis insa o abatere disciplinara, nu se poate invoca aceasta prevedere”.
Conventia civila, catre care sunt indreptati pensionarii care vor sa lucreze si la stat, se incheie de catre o persoana fizica autorizata. Deci, pentru a incheia la acest moment in Romania conventie civila, trebuie ca persoana fizica sa fie autorizata in conditiile Ordonantei de urgenta nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, publicata in Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008.
Cum salariatii care cumuleaza pensia cu salariul nu sunt persoane fizice autorizate, si aceasta varianta este destul de greu de a fi aplicabila in conditiile in termenul de 15 zile de la intrarea in vigoare a ordonantei, termen pana la care acesti salariati au posibilitatea de a opta fie pentru pensie, fie pentru salariu.