BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Salarii pentru profesori 10/12/2008
Federatia Educatiei Nationale solicita Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului sa deblocheze fondurile care sa acopere plata salariilor profesorilor, ca urmare a constatarii ca in unele judete profesorii nu si-au primit salariile pe luna noiembrie si nici nu exista fondurile necesare.
Constantin Ciosu, Secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale: “Dupa ce a anulat prin ordonante de urgenta repetate legea de majorare a salariilor personalului didactic incepand cu data de 1 octombrie, Executivul nu este in stare nici macar sa asigure salariile pentru sfarsitul de an. Suntem in situatia in care in preajma sarbatorilor de iarna colegii nostri risca sa nu isi primeasca salariile. Daca saptamana trecuta credeam ca este o situatie punctuala, astazi am constatat ca in tot mai multe judete nu sunt asigurate fondurile pentru achitarea salariilor pe luna noiembrie. Am inteles de la primari ca au avertizat prefectii asupra acestei situatii, insa fiind campanie electorala Guvernul a dat bani doar in functie de coloratura politica".