BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Oferta lui Tariceanu: profesorii primesc salarii mai mari de la 1 martie 2009 11/11/2008
Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca salariile profesorilor vor creste in 2009 cu pana la 28%, cel mai mult primind cei care au acum salariile cele mai mici. Sindicatele nu renunta la greva.
Majorarile salariale se vor face in doua trepte: una la 1 martie, si alta la 1 septembrie. “Am adoptat o OUG prin care am stabilit modul in care se va realiza cresterea salriilor profesorilor in 2009. Se vor majora salariile in functie de vechime, astfel incat cei cu cele mai mici venituri vor beneficia de cea mai mare majorare in procente, iar cei cu salariile cele mai mari, vor primi cel mai putin. Raspundem astfel solicitarilor si asteptarilor cadrelor didactice si tinerilor care vor sa intre in sistemul de educatie”, a spus premierul Calin Popescu Tariceanu.
El a precizat ca va fi vorba despre o schema regresiva care va fi aplicata in doua trepte si care nu va afecta proiectul de buget pe 2009 prezentat Parlamentului si care prevede pentru anul viitor o crestere salariala medie de 10%.
Sursa: cotidianul.ro / 11.11.2008