BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Pentru moment putem rasufla usurati: acordul cu FMI nu va majora taxele 19/03/2009
Mihai Tanasescu, reprezentantul tarii noastre la FMI, a declarat, miercuri, ca pana in momentul de fata, din analiza Fondului, nu exista posibilitatea cresterii taxelor fiscale ca urmare a incheierii unui acord cu FMI.
Acesta a declarat ca nu exista perspectiva cresterii cotei de TVA si nici a taxelor fiscale ca urmare a incheierii de catre Romania a unui acord cu Fondul Monetar International.
El a mai precizat ca suma pe care Romania ar putea sa o imprumute de la institutiile financiare internationale este intre 18 si 20 de miliarde de euro.
Tanasescu a afirmat ca a cordul cu FMI vine intr-un moment in care Romania are nevoie de disciplina financiara si a mentionat ca unul din punctele acordului se va referi la o lege a responsabilitatii financiare si la bugetarea multianuala.
Reprezentantul Romaniei la FMI a mai spus ca un element important al discutiilor dintre reprezentantii Fondului si autoritatile de la Bucuresti s-au referit la problematica sociala.
Tanasescu a afirmat ca acest Acord ar conveni Romaniei pe trei paliere: stabilitate, predictibilitate si recrediblizare. El a mentionat ca Acordul va avea rolul de a asigura stabilizarea economiei pe termen mediu si lung si de repornire a motoarelor economiei.
Intrebat ce solutii ar avea la dispozitie Romania daca nu ar incheia acordul cu Fondul, Tanasescu a spus ca solutiile alternative sunt putine, intrucat pe plan mondial exista o lipsa de lichiditati, dar si de incredere in sistemul bancar.
"Este una dintre putinele alternative de a da mesajul ca Romania incepe sa isi indrepte greselile din trecut", a adaugat el.
Tanasescu a mai spus, raspunzand unor intrebari ale jurnalistilor, ca perceptia despre faptul ca Fondul ar impune unele conditii legate de inghetarea salariilor a fost exagerata.
El a evitat sa avanseze cifre legate de deficitul bugetar pe care l-ar putea inregistra Romania, dar a avertizat asupra faptului ca si Romania va fi afectata de deteriorarea profunda cu care se confrunta economiile tarilor Uniunii Europene si a tarilor din zona.
"Cred ca si economia Romaniei va suferi in 2009 o contractie care va duce la accentuarea unor deficite", a adaugat el.
Tanasescu a aprecia ca este posibila, in luna aprilie, o "cadere dramatica" a economiei, in conditiile in care primele luni ale acestui an au indicat deja deteriorari semnificative ale principalilor indicatori economici.
El a afirmat ca, dupa acest varf negativ, daca Guvernul de la Bucuresti va gestiona eficient acordul cu FMI, exista posibilitatea unor ameliorari economice graduale.