BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Firmele, care fac imprumuturi pentru a-si platit datoriile catre stat, sunt garantate de catre acesta 18/02/2009
Dupa ce veniturile bugetare au scazut ingrijorator in ultimele luni, statul a anuntat ca va garanta creditele luate de companiile mici si mijlocii pentru a-si plati datoriile la bugetul de stat. Aceasta este una din masurile de criza anuntate de oficialii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), marti, care se asteapta ca in acest an dificil sa acorde garantii pentru diverse credite in valoare de 1,4 miliarde de lei, cu 60% peste nivelul din 2008.
Cum functioneaza mecanismul? Practic, daca o companie nu are cu ce sa gajeze o finantare, statul suporta acea garantie in fata bancii, in proportie de 80-100%. „Este un instrument nou, pe care l-am pus la punct de curand, dupa ce s-au inmultit semnalele din partea IMM-urilor care trec prin dificultati financiare“, a declarat pentru Gandul Irina Constantinescu, director executiv in cadrul FNGCIMM. Statul incearca astfel sa ajute companiile sa-si plateasca darile, dupa ce, in luna ianuarie, veniturile bugetare au scazut cu 8,68% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Constructiile si industria sunt domeniile cele mai afectate de criza financiara internationala, dupa cum a remarcat Constantin Nita, ministrul pentru IMM. El crede ca bancile ar trebui sa fie mai ingaduitoare cu firmele la plata ratelor si chiar sa le reesaloneze pe un an sau un an si jumatate.
Ieftinirile de pe piata imobiliara dau dureri de cap IMM-urilor
Lipsa banilor pentru achitarea taxelor catre stat nu este singura problema cu care se confrunta companiile mici si mijlocii. Desi vazuta ca o corectie necesara de majoritatea populatiei, scaderea preturilor pe piata imobiliara i-a lovit din plin pe patronii IMM-urilor, pentru ca activele imobiliare folosite pentru garantarea creditelor s-au depreciat. De exemplu, un imobil avand o suprafata de 1.000 mp, evaluat anul trecut la 2.000 de euro/mp, valoreaza acum cu 50% mai putin, adica un milion de euro. „Este o situatie frecventa, iar diferenta aceea trebuie acoperita, altfel compania nu poate sa-si mai continue activitatea“, explica Florin Parvu, secretarul general al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii.
Intr-adevar, situatia se regaseste in cresterea numarului solicitarilor de garantii pentru credite restructurate, de la inceputul acestui an. „In ultimele doua luni, 30-35% din portofoliul fondului este reprezentat de garantii pentru credite suplimentare pentru acoperirea scaderii valorii activelor imobiliare. Exista credite a caror acoperire cu garantii reprezinta 60-70% din evaluarile vechi“, a declarat Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM. Toate acestea au dus per total la cresterea solicitarilor de garantii cu 210-215% in ianuarie 2009 fata de aceeasi luna a anului trecut, iar in februarie avansul a fost mai mare.
Nu in ultimul rand, si deprecierea puternica a leului a afectat liniile de finantare ale companiilor. Reprezentantii fondului spun ca ajuta firmele sa acopere diferenta de curs valutar, prin completarea garantiilor prezentate de IMM-uri finantatorilor.