BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Serviti carne de Cod?
Astăzi, restaurantul "La Finanţe" vă invită să savuraţi cele mai noi specialităţi culinare specifice bucătăriei fiscale româneşti. Pe lângă renumita noastră "carne proaspătă de Cod fiscal" (peşte care nu e de găsit decât în ape tulburi), vă mai propunem:
* "Eliminarea taxării inverse în construcţii":
Preparat unic, servit întotdeauna rece, ca aperitiv, "eliminarea taxării inverse la TVA pentru lucrările de construcţii-montaj" are rolul de a aduce mai multă savoare bugetului de stat, eliminând totodată dificultăţile de îngurgitare ale majorităţii companiilor.
De asemenea, pentru ca niciun mesean să nu ia prea mult în greutate, vor fi înăsprite şi unele prevederi referitoare la administrarea TVA în vederea combaterii evaziunii fiscale. Totul, evident, cu scopul general de a nu dăuna grav sănătăţii organismului fiscal românesc.
* "Impozitarea profitului nerezidenţilor":
Dat fiind faptul că ciorba creată prin aglomerarea de ingrediente fiscale nu este soluţia optimă pentru un gust cu adevărat fabulos, am hotărât că "impunerea nerezidenţilor" este exact condimentul care lipsea. Totul cu scopul de a clarifica unele prevederi care se află intr-o nefericită contradicţie cu reţetele tradiţionale ale "Codului de procedură fiscală" (de asemenea, peşte trăitor şi inotător în ape învolburate, ca şi ruda sa apropiată – "Codul fiscal").
* "Introducerea unei cote forfetare în panificaţie":
Este vorba despre o gustare opţională şi cât se poate de ciudată. "Ciudată", pentru că nici măcar specialiştii noştri în alimentaţie nu garantează prepararea sa în timp util. Totul ţine de toanele de moment ale maeştrilor bucătari. Este posibil ca la ora deschiderii restaurantului sa nu avem disponibil acest preparat. "Vosganian", şeful nostru bucătar, încă mai analizează implicaţiile unei astfel de decizii...
* "Încasarea dividendelor trimestrial":
Un "sorbet" care vă taie greaţa imediat. Indiferent cât de grele vor fi fost celelalte feluri de mâncare, desertul pe care vi-l propune restaurantul "La Finanţe" vă răcoreşte instantaneu şi vă oferă ceea ce de mult visaţi: nu mai sunteţi nevoit(ă) să vă supraalimentaţi cu dividende o dată pe an. Le puteţi consuma si trimestrial. Aşa, "pour la bonne bouche"!
Restaurantul "La Finanţe" vă aşteaptă să îi călcaţi pragul. De asemenea, în cadrul ofertei noastre cu totul speciale am păstrat, pentru final, ceva cu totul aparte: suntem singurul restaurant unde spargerea veselei e motiv de veselie. Nu v-a plăcut vreun fel de mâncare? Nu-i nimic – spargeţi farfuria! Imediat, un chelner se va apropia şi vă va oferi o nouă specialitate.
V-ar plăcea, de pildă, un TVA modificat genetic?