Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Casa de marcat electronica fiscala. Conditii care obliga la emiterea bonului fiscal
Nr. vizualizari: 26204 / Rating utilizatori: 4.29 din 17 voturi
Analizam, prin cele ce urmeaza, cazul unei societati X care detine un magazin prin care efectueaza comert cu echipamente hardware atat cu amanuntul, cat si cu ridicata (gestiuni separate). Vom stabili astfel daca in cazul comertului cu amanuntul (clientii fiind atat persoane fizice, cat si juridice), exista obligatia de a se emite bon fiscal pentru ambele categorii de clienti sau doar pentru persoanele fizice?. De asemenea, vom vedea daca mai exista obligativitatea emiterii bonului fiscal sau este permisa utilizarea chitantei in cazul in care plata pentru o vanzare cu amanuntul se efectueaza in numerar partial sau ulterior.
In plus, in cazul in care exista obligativitatea emiterii bonului fiscal, vom stabili daca este corect ca, in situatia unei plati ulterioare, pe bonul fiscal, in loc de a mentiona bunurile care au fost deja livrate (si pentru care s-a emis factura) sa se mentioneze "contravaloare factura nr. data".
In situatia in care bunurile se vand din gestiunea cu amanuntul, pentru incasare trebuie utilizata casa de marcat, indiferent de faptul ca:
- vanzarea are loc catre o persoana fizica sau o persoana juridica;
- se emite sau nu se emite factura pe numele cumparatorului;
- incasarea se efectueaza partial sau integral.
In acest sens, am in vedere prevederile art. 1 alin. (2) din OUG 28/1999, pentru vanzarile cu amanuntul prin care se prevede obligativitea emiterii bonului fiscal, fara emiterea chitantei de incasare a numerarului:" Operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri cu amanuntul, precum si prestari de servicii direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale".
De asemenea, prin alin, (2) al art. 1 se reglementeaza obligatia vanzatorului de a emite bonuri fiscale pentru livrarile de bunuri cu amanuntul" Operatorii economici prevazuti la alin. (1), denumiti in continuare utilizatori, au obligatia sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le predea clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factura fiscala."
Obligatia emiterii bonului fiscal rezulta chiar din prevederile art. 4 din HG 479 din 18 aprilie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale: " (1) Agentii economici care efectueaza atat activitati de vanzare cu amanuntul, cat si cu ridicata vor organiza respectivele activitati in spatii comerciale separate, cu gestiuni distincte pentru fiecare activitate, iar in contabilitate operatiunile vor fi reflectate corespunzator.
(2) In cazul vanzarilor cu amanuntul efectuate prin magazine catre agenti economici ori catre alte categorii de cumparatori decat populatia, utilizatorii sunt obligati sa emita bon fiscal si, la cerere, factura fiscala."
Faptul ca bonul fiscal trebuie sa cuprinda valoarea bunului vandut sau a serviciului prestat, rezulta si din prevederile art. 4 alin. (1) din OUG 28/1999:
" Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie sa cuprinda cel putin: denumirea si codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul si seria fiscala ale aparatului; numarul de ordine; data si ora emiterii; denumirea fiecarui bun livrat sau serviciu prestat; pretul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operatiune, inclusiv taxa pe valoarea adaugata, cu indicarea cotei de taxa; valoarea totala a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adaugata; …" .
Consider ca incasarea partiala a bunului vandut sau incasarea partiala ulterioara livrarii acestuia nu se poate efectua din gestiunea de vanzare cu amanuntul pentru care este obligatorie emiterea bonului fiscal. In acest context, am in vedere prevederile art. 34 lit. a) din normele de aplicare ale OUG 28/1999 " Functiile interzise aparatelor de marcat electronice fiscale sunt urmatoarele:
a) inregistrarea tranzactiilor doar valoric, fara identificarea bunurilor sau a serviciilor, precum si a celor care nu au specificata cota de taxa pe valoarea adaugata asociata sau faptul ca nu sunt taxabile, ori inregistrarea de vanzari inainte de programarea cotelor de taxa pe valoarea adaugata;"
Chitanta cod 14-4-1 reglementata prin OMFP 3512/2008 se utilizeaza in alte situatii decat cele referitoare la comertul cu amanuntul, motiv pentru care consider ca nu este corecta utilizarea chitantei in cazul comertului cu amanuntul, aspect care rezulta chiar din textul actului normativ invocat care face referire, in special la " 1. Serveste ca:
- document justificativ pentru depunerea unei sume in numerar la casieria unitatii;
- document justificativ de inregistrare in registrul de casa si in contabilitate.
...
2. Se intocmeste in doua exemplare, pentru fiecare suma incasata, de catre casierul unitatii si se semneaza de acesta pentru primirea sumei."
Asa cum se poate constata, prin textul de lege se face referire la "casieria unitatii" si la "casierul unitatii", functie care nu este compatibila cu aceea de vanzator in cadrul unui magazin de vanzare cu amanuntul, obligat sa inregistreze toate incasarile prin casa de marcat. :
In concluzie, avand in vedere faptul ca activitatea desfasurata de catre societatea pe care o reprezentati nu se incadreaza in categoria exceptiilor reglementate in mod expres la art. 2 din OUG 28/1999, consider ca trebuie emis doar bonul fiscal deoarece profilul magazinului este "comert cu amanuntul". Utilizarea chitantei se poate efectua numai in cadrul vanzarilor efectuate prin magazinele sau depozitele organizate pentru realizarea comertului cu ridicata.