BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Fuziunea societatilor comerciale
Operatiunile de fuziune sunt reglementate, din punct de vedere juridic, prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Fuziunea reprezinta ansamblul de operatiuni prin care doua sau mai multe societati comerciale hotarasc separat:
– transmiterea elementelor de active, datorii si capitaluri proprii la una dintre societati; sau
– constituirea unei noi societati comerciale in scopul comasarii activitatilor.
Fuziunea are ca finalitate:
– dizolvarea, fara lichidare, a societatilor comerciale care isi inceteaza existenta;
– transmiterea universala a elementelor lor de active, datorii si capitaluri proprii catre societatea comerciala beneficiara, in starea in care se afla la data fuziunii.
Data fuziunii societatilor comerciale reprezinta:
– data inmatricularii la Registrul Comertului a noii societati;
– data inscrierii in Registrul Comertului a mentiunii privind majorarea capitalului social al societatii absorbante.
In cele mai multe cazuri, fuziunea societatilor comerciale se realizeaza prin douamodalitati:
– fuziunea prin absorbirea uneia sau mai multor societati comerciale de catre o altasocietate comerciala;
– fuziunea prin contopirea (reuniunea) a doua sau mai multe societati comerciale pentru a constitui o societate comerciala noua.
Din punct de vedere juridic, societatea comerciala care absoarbe (absorbanta) dobandeste drepturile si este tinuta de obligatiile societatilor comerciale pe care le absoarbe.
Din punct de vedere fiscal, sunt aplicabile prevederile din legislatia fiscala corespunzatoare situatiilor existente in cadrul societatilor comerciale care fuzioneaza.
Fiecare dintre societatile comerciale care fuzioneaza are obligatia sa intocmeasca situatii financiare cu ocazia fuziunii in conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
Societatile comerciale care fuzioneaza au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de active si de datorii, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, evaluarea elementelor existente in cadrul societatilor comerciale in momentul inventarierii si prezentarea acestora in situatiile financiare se efectueaza conform normelor si reglementarilor contabile aplicabile.