BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Fiscalitatea asigurarilor in Romania comparativ cu alternativele existente in diverse tari
conf. univ. dr. Mirela Cristea
prof. univ. dr. Sorin Domnisoru
lect. univ. dr. Raluca Dracea
Fiscalitatea asigurarilor in Romania comparativ cu alternativele existente in diverse tari
1. Introducere
In tarile dezvoltate, asigurarile reprezinta o parte a educatiei, a traditiei, a vietii, in timp ce in Romania, in perioada actuala, suntem departe de a vorbi de o educatie la nivelul intregii populatiei in acest domeniu. La conditiile tarii noastre se adauga si factorii financiari, oferta fiind limitata si mai putin adaptata la nevoile pietei, cu o flexibilitate redusa.
Astfel, anumite conditii nefavorabile unei dezvoltari sanatoase a acestei piete au continuat sa se mentina in actualitate, precum:
Pe acest fond al mediului asigurarilor, in multe tari s-a apelat la introducerea unor avantaje fiscale pentru diferitele categorii de asigurati. O forma de relaxare fiscala in acest domeniu consta in deductibilitatea primelor de asigurare care se regaseste in legislatiile nationale ale tarilor din Europa Centrala si de Est, unde gradul de densitate a asigurarilor – volumul de prime de asigurare repartizate pe cap de locuitor – a crescut substantial si datorita influentei favorabile a deductibilitatii fiscale a primelor de asigurare.
2. Fiscalitatea asigurarilor in Romania
Avand in vedere rezultatele obtinute de catre sectorul asigurarilor pe piata institutiilor financiare din Romania in luarea deciziei de subscriere a contractelor de asigurare, trebuie acordata importanta cuvenita aspectelor fiscale. Cu toate acestea, in Romania, facilitatile acordate asiguratilor pentru produsele de asigurare incheiate nu sunt resimtite pe deplin pentru incurajarea dezvoltarii asigurarilor.
Astfel, la inceputul anului 2004, s-a lansat initiativa incurajarii asigurarii locuintelor prin acordarea de deductibilitati persoanelor fizice ce contractau o asigurare a locuintei, pentru sume platite drept prime de asigurare ce nu depaseau un plafon echivalent cu 200 euro. Aceasta decizie avea rolul de a contribui la majorarea gradului de cuprindere in asigurare a asigurarii locuintelor. Totusi, efectele – evaluate preliminar de catre reprezentantii companiilor de asigurari – nu au fost spectaculoase, astfel ca, din anul 2005, potrivit modificarilor aduse Codului fiscal, deducerea primelor de asigurare pentru asigurarea locuintelor a fost eliminata.
Conform rezultatelor Comisiei Centrale pentru recensamantul populatiei si al locuintelor, in Romania sunt inregistrate 8,11 mil. locuinte, din care 52,5% (4,26 milioane) sunt situate in mediul urban. Dintre toate acestea, calculele indica faptul ca doar aproximativ 380.000 de locuinte sunt acoperite prin asigurare impotriva riscurilor de incendiu si calamitati naturale.
In majoritatea tarilor din Europa, gradul de cuprindere in asigurare a cladirilor ce apartin persoanelor fizice este cuprins intre 50% si 94%. Astfel, in Portugalia, acest indicator se situeaza la nivelul a 51%, in Spania 60%, in Ungaria la peste 64%, in Marea Britanie 70%, in Austria 91%, in Belgia, dintr-un total de aproximativ 4,3 milioane de locuinte, nu mai putin de 4 milioane erau asigurate impotriva incendiului (grad de cuprindere de peste 94%).
Toate aceste rezultate se datoreaza includerii asigurarii locuintelor in cadrul celor obligatorii (in Romania exista un proiect de lege ce prevede includerea asigurarii locuintelor in asigurarea obligatorie incepand cu anul 2008), dar si facilitatilor fiscale acordate pentru primele de asigurare platite la contractarea unei astfel de asigurari. Stabilirea facilitatilor fiscale pentru incheierea de asigurari facultative in Romania se face distinct pe trei categorii de contribuabili: persoane fizice salariate, persoane juridice si persoane fizice independente. Pentru persoanele fizice salariate, exclusiv la
functia de baza:
Pentru mai multe detalii apasa aici