Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Noul Cod Civil - Abuzul de drept
Publicat de catre Www.e-juridic.roNr. vizualizari: 4774 / Rating utilizatori: 5 din 1 vot
Niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe
altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.
Art. 15 are drept corespondent in vechea legislatie:
Art. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice:
"Drepturile civile ale persoanelor fizice sint recunoscute in scopul de a
satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu
intere- sul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire
socialista"
Rostul fundamental al abuzului de drept, calificat drept delict civil,
nu poate fi diferit de cel al raspunderii civile delictuale si consta in
protectia victimei, nu in sanctionarea autorului.
(Noul Cod Civil : comentarii / coord.: prof. univ. dr. Marilena Uliescu.
– Ed. a 3-a, rev. si adaug. - Bucuresti : Universul Juridic, 2011)
O modificare substantiala adusa de Noul Cod Civil („NCC”), cu impact
asupra viitoarelor solutii jurisprudentiale, consta in codificarea
doctrinei si a jurisprudentei cu privire la abuzul de drept. Abuzului de
drept ii este, astfel, consacrata o reglementare expresa: pe de o
parte, art. 15 din NCC („niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de
a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil,
contrar bunei-credinte”), pe de alta parte, art. 1353 din NCC („cel care
cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este
obligat sa-l repare, cu exceptia cazului in care acesta este exercitat
abuziv”). In acest sens, de pilda, punerea in executare silita a unei
hotarari judecatoresti executorii nu constituie un abuz de drept:
neminem laedit qui suo jure utitur (cel ce uzeaza de dreptul sau nu
lezeaza).
In esenta, exercitarea unui drept va fi considerata abuziva atunci cand
dreptul nu este utilizat in vederea realizarii finalitatii sale, ci cu
intentia de a vatama o alta persoana sau contrar bunei-credinte.
In materia abuzului de drept, rolul inovator al NCC este cu atat mai
salutar cu cat legislatia civila anterioara nu cuprindea referiri
exprese la acesta. Totusi, nu mai putin, dispozitiile art. 57 din
Constitutia Romaniei si cele art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice si persoanele juridice, printr-o interpretare
sistematica, puteau constitui temei legal pentru invocarea abuzului de
drept. Potrivit dispozitiilor art. 54 din Constitutia Romaniei,
„[c]etatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si
exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta,
fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti”, iar, potrivit
dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele
fizice si persoanele juridice, “[d]repturile civile sunt ocrotite de
lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si
social”.
In schimb, in materie procesual-civila, Codul de procedura civila (art.
723) sanctioneaza exercitarea drepturilor procedurale cu rea-credinta si
contrar scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, partii
care foloseste aceste drepturi in mod abuziv revenindu-i obligatia de a
raspunde pentru prejudiciile cauzate. In tacerea Codului de procedura
civila, care nu arata criteriile pentru determinarea abuzului de drept,
simpla respingere a unei cereri
de chemare in judecata nu inseamna, eo ipso, ca reclamantul a actionat
abuziv, astfel incat sa fie tras la raspundere pentru invocarea unor
pretentii nejustificate. Ca atare, s-a considerat ca numai demersul
judiciar, declansat cu rea-credinta sau dintr-o eroare grava ce o
apropie de dol, cu intentia de a produce o paguba, morala sau materiala,
poate constitui abuz de drept.
In doctrina juridica romana, abuzul de drept a fost definit ca fiind
„exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea principiilor
exercitarii sale”.
Au fost identificate patru caractere care se circumscriu notiunii de
abuz de drept, respectiv exercitarea dreptului subiectiv civil (i) prin
nesocotirea scopului economic si social pentru care a fost recunoscut,
(ii) cu nesocotirea legii si moralei, (iii) cu rea-credinta si (iv) cu
depasirea limitelor sale.
In acest sens, dupa caz, pot fi incidente doua modalitati de sanctionare
a abuzului de drept: pe de o parte, refuzul concursului fortei de
constrangere a statului, in sensul ca instanta, constatand ca este in
prezenta exercitarii abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite
cererea reclamantului, iar daca exercitiul abuziv emana de la parat, va
inlatura o atare aparare; pe de alta parte, atunci cand abuzul de drept
se concretizeaza intr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, poate fi
antrenata raspunderea autorului exercitiului abuziv fata de cel vatamat
intr-un drept al sau, prin obligarea la daune-interese.
In egala masura, jurisprudenta a calificat abuzul de drept ca fiind o
fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, in structura careia trebuie sa
coexiste cele doua elemente, unul subiectiv – reaua credinta si unul
obiectiv – deturnarea dreptului de la finalitatea sa.
Cu toate acestea, in tacerea Codului Civil, instantele de judecata au
fost destul de reticente in a obliga persoana vinovata de exercitarea
abuziva a drepturilor sale la repararea prejudiciului cauzat unei alte
persoane. In practica judecatoreasca, problema abuzului de drept a fost
legata de cele mai multe ori de raporturile de vecinatate, de
raporturile de munca, de raporturile comerciale sau de cele de
contencios administrativ.
In concret, pornindu-se de la definitia abuzului de drept, retinuta in
literatura de specialitate, in jurisprudenta s-a statuat, de pilda, ca
se circumscrie unui abuz de drept refuzul nejustificat al paratului de
a-si manifesta acordul necesar in vederea obtinerii de catre reclamant a
autorizatiei de construire ori situatia in care acordul paratului
pentru obtinerea autorizatiei de construire a fost conditionat de plata
unor sume de bani. In materie comerciala, potrivit jurisprudentei,
notiunea in discutie poate exista sub forma abuzului de majoritate
(atunci cand hotararile adunarii generale sunt luate contrar interesului
social si in singurul scop de a favoriza membrii majoritatii in dauna
membrilor minoritatii) si abuzului de minoritate (atunci cand actionarii
minoritari detin o pozitie de blocaj al adunarii generale, care astfel
nu poate adopta hotarari importante pentru societate). De altfel, Curtea
de Casatie Franceza a retinut ca „atitudinea contrara interesului
general al societatii, dovedita prin faptul interzicerii efectuarii unei
operatiuni esentiale pentru aceasta si in unicul scop de a favoriza
propriile interese in detrimentul ansamblului celorlalti asociati”
constituie abuz, citata in Curtea de Apel Timisoara – Sectia Civila,
Decizia nr. 158/26.10.2009, publicata pe website-ul
www.jurisprudenta.org. Art. 1361 din Legea nr. 31/1990 privind
societatile comerciale cuprinde o dispozitie expresa in materie, si
anume: “Actionarii trebuie sa isi exercite drepturile cu buna-credinta,
cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale societatii si
ale celorlalti actionari”.
Nu in ultimul rand, cu titlu de exemplu, in materia raporturilor de
munca, au fost considerate apte sa se circumscrie unui abuz de drept
situatii precum concedierea prin desfiintarea abuziva a postului,
exercitarea abuziva a dreptului la detasare sau delegare, utilizarea
perioadei de proba
exclusiv in vederea obtinerii fortei de munca gratuite, fara ca
persoana sa fie ulterior angajata. In opinia noastra, reglementarea in
terminis a notiunii de abuz de drept in cuprinsul NCC este oportuna si,
altminteri, de mult asteptata, fata de numeroasele situatii din practica
in care s-a dovedit a fi necesara antrenarea raspunderii civile
delictuale pentru prejudiciul cauzat prin exercitiul abuziv al
drepturilor unei persoane.
De aceea, fata de situatiile din practica in care s-a acreditat ideea
existentei unui abuz de drept, coroborat insa cu reticenta instantelor
de judecata de a-l sanctiona, explicabila si prin lipsa unei norme
juridice exprese, reglementarea acestei notiuni in NCC este binevenita,
creand premisele extinderii solutiilor jurisprudentiale in materie.
Raspunderea pentru abuzul de drept ramane in noua reglementare o forma
particulara de manifestare a raspunderii civile delictuale, astfel incat
aceasta nu poate fi angajata in absenta vinovatiei si a prejudiciului
cauzat unei alte persoane.
In concret, in ceea ce priveste prima ipoteza avuta in vedere de art. 15
din NCC, respectiv exercitarea unui drept in scopul de a vatama sau
pagubi pe altul, din punctul nostru de vedere, textul nu ar trebui sa
ridice probleme deosebite de interpretare in practica judecatoreasca.
Raportat la modalitatea de reglementare a textului, apreciem ca
savarsirea abuzului de drept in situatia data este particularizata de
legiuitor, in ceea ce priveste vinovatia, prin intentie. Cu alte
cuvinte, va putea fi antrenata raspunderea civila a titularului pentru
savarsirea unui abuz numai in situatia in care dreptul este exercitat cu
intentia de a cauza altuia un prejudiciu, de natura materiala sau
morala. In masura in care nu poate fi retinuta vinovatia autorului, sub
forma intentiei de a vatama sau pagubi pe altul, raspunderea acestuia va
putea fi angajata numai daca este incidenta cea de-a doua ipoteza
reglementata de art. 15 din NCC. Astfel, potrivit celei de-a doua
ipoteze a art. 15 din NCC, autorul va fi tinut raspunzator in situatia
in care dreptul subiectiv este exercitat in mod excesiv si nerezonabil,
contrar bunei-credinte si daca, prin aceasta, se cauzeaza altuia un
prejudiciu. Si in cazul abuzului de drept, pentru a se putea antrena
raspunderea civila, este necesara intrunirea conditiilor generale,
respectiv existenta faptei ilicite, concretizate in exercitarea abuziva a
dreptului, prejudiciul, legatura de cauzalitate si vinovatia.
In opinia noastra, caracterul excesiv al exercitarii dreptului, necesar
pentru antrenarea raspunderii, are in vedere situatia valorificarii
acestuia de catre titular intr-un mod exacerbat, cauzandu-se altuia un
prejudiciu mai oneros decat cel care ar putea fi, in mod obiectiv, creat
prin exercitarea acestui drept, in mod firesc, in conformitate cu
scopul in virtutea caruia a fost recunoscut de leguitor si in limitele
sale. Caracterul excesiv al exercitarii dreptului impune, per a
contrario, necesitatea existentei unui raport de proportionalitate intre
exercitiul dreptului de catre titular si prejudiciul care ar putea fi
cauzat unui terte persoane pe aceasta cale. Depasirea acestui raport de
proportionalitate si, implicit, situarea dreptului subiectiv inafara
limitelor sale, face ca exercitiul dreptului sa fie excesiv si de natura
sa atraga raspunderea titularului. De altfel, chiar NCC, in art. 1353,
stabileste, ca principiu general, ca cel care cauzeaza altuia un
prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il
repare.
In plus, caracterul nerezonabil al exercitarii dreptului intareste
imperativul consfintit implicit de legiuitor ca dreptul subiectiv sa fie
valorificat cu respectarea limitelor sale si a scopului in considerarea
caruia a fost edictat. Instituirea in mod expres a conditiei ca
exercitiul dreptului sa fie excesiv si nerezonabil pentru a se putea
retine existenta unui abuz de drept este o reflectare in noua
reglementare a conceptiei doctrinare potrivit careia dreptul subiectiv
nu-si poate produce efectele si nu se poate bucura de ocrotirea legii
decat prin raportare la finalitatea pe care o are si la functiile pentru
care legea il consacra. O astfel de abordare legala permite fiecarui
titular de drept subiectiv sa-l valorifice in interesul sau, cu
respectarea insa a drepturilor si a intereselor tertilor. In egala
masura, legiuitorul NCC reglementeaza abuzul de drept in stransa
legatura cu notiunea de buna-credinta. Fata de dispozitiile art. 15 din
NCC, savarseste un abuz de drept cel care exercita un drept subiectiv
intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte. De aceasta
data, insusi legiuitorul NCC face referire la buna-credinta, prevazand
ca „orice persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa isi exercite
drepturile si sa isi execute obligatiile civile cu buna-credinta, in
acord cu ordinea publica si cu bunele moravuri” (art. 14 din NCC).
Existenta bunei-credinte va constitui un element important de apreciere
privind savarsirea unui abuz de drept. Cu alte cuvinte, acolo unde
exista buna-credinta nu poate fi abuz de drept, iar, in masura in care
dreptul este exercitat cu rea-credinta, prin deturnarea acestuia de la
scopul economic si social in vederea caruia a fost recunoscut si,
respectiv, prin incalcarea drepturilor unei alte persoane, acesta nu mai
poate beneficia de protectie juridica.
In aceste conditii, o problema discutabila in jurisprudenta va fi aceea
de a stabili pana la ce limita o persoana, exercitandu-si un drept,
poate fi considerata de buna-credinta. Aceasta, cu atat mai mult cu cat,
in ipoteza analizata, legiuitorul NCC nu mai prevede drept conditie
savarsirea abuzului de drept cu intentie (cum este cazul primei
ipoteze,„in scopul de a vatama sau pagubi pe altul”), ci acesta ar putea
fi cauzat si din culpa.
In conditiile in care NCC nu stabileste modul in care poate fi
sanctionat abuzul de drept, cel ce se face vinovat de abuz de drept va
putea fi obligat de instanta, in temeiul principiilor generale ale
raspunderii civile, la repararea prejudiciului in forma pe care
judecatorul o va aprecia potrivita in raport cu circumstantele concrete
ale cauzei deduse judecatii (inlaturarea efectelor dreptului exercitat
abuziv, acordarea de daune-interese etc.).
Conchizand, in configuratia NCC, registrul situatiilor in care un drept
poate fi exercitat abuziv, este unul foarte larg, sens in care va reveni
instantei de judecata sarcina sa stabileasca, in concret, in functie de
particularitatile fiecarei spete, daca acesta a fost deturnat de la
finalitatea sa, aspect care, in practica, va putea da nastere unor
solutii jurisprudentiale neunitare.
(Christina Vladescu - "Abuzul de drept in reglementarea Noului Cod Civil", 2011, www.juridice.ro)
Jurisprudenta
"In cadrul raspunderii delictuale, nu orice fapta a omului ii angajeaza
raspunderea pentru prejudiciul cauzat victimei, ci numai aceea care s-a
savarsit din culpa. Or, pentru a imputa o culpa celui ce a comis fapta
ilicita este necesar ca autorul ei sa fi fost capabil a-si da seama de
fapta savarsita si de urmarile ei.
Totusi, ar fi contrar echitatii si regulilor de convietuire socialista
ca victima sa suporte singura paguba iar autorul ei sa nu fie obligat
macar in parte sa o repare, daca are posibilitati materiale, tinandu-se
deci seama de situatia patrimoniala a partilor in proces."
(Tribunalul Suprem, Sectia Civila, decizia nr. 175 din 22 ianuarie 1972,
publicata in „Repertoriu de practica judiciara in materie civila a
Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii
1969-1975)”
Propunerea legislativa privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor a fost adoptata luni de Senat, in calitate de...
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML