BlogulSpecialistului → Resurse juridice → Termenul de mandat european de arestare
Docan Vasile, autor
Termenul de mandat european de arestare este rezultatul acordului statelor membre de a institui o procedura mai facila de cooperare judiciara in materie penala, prin eliminarea unor bariere, unele tinand de suveranitatea nationala, altele de ceea ce era denumita etapa administrativa a procedurilor de extradare, dar si pentru a depasi handicapul elaborarii unui drept penal european si respectiv de procedura penala europeana, fiind «…prima concretizare, in domeniul dreptului penal, a principiului recunoasterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie” a cooperarii judiciare » .
Alin. 1 al art. 1 din Capitolul 1 ”PRINCIPII GENERALE” din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre, (2002/584/JAI) da definitia mandatului european de arestare, astfel:
«Mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de un stat membru in vederea arestarii si a predarii de catre un alt stat membru a unei persoane cautate, pentru efectuarea urmaririi penale sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privative de libertate.”, instituind totodata obligativitatea executarii acestuia.
Acum aveti orice Model de Contract
si Formular Juridic complet, gata verificat si cu siguranta corect! |
«Statele membre executa orice mandat european de arestare pe baza principiului recunoasterii reciproce si in conformitate cu dispozitiile prezentei decizii-cadru.» precum si obligatia respectarii drepturilor fundamentale si a principiilor juridice fundamentale:
„Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligatiei de respectare a drepturilor fundamentale si a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeana”.
Potrivit alin. 1 al art. 2 din Decizia-cadru s-a stabilit si domeniul de aplicare a mandatului european de arestare, astfel ca, un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea statului membru emitent cu o pedeapsa sau o masura de siguranta privative de libertate a caror durata maxima este de cel putin douasprezece luni sau, atunci cand s-a dispus o condamnare la o pedeapsa sau s-a pronuntat o masura de siguranta, pentru condamnari pronuntate cu o durata de cel putin patru luni.
Totodata, Decizia-cadru C.E.(2002/584/JAI) stabileste predarea in baza mandatului european de arestare chiar si fara verificarea dublei incriminari a faptei, in cazul in care aceasta este pedepsita in statul membru emitent cu o pedeapsa sau o masura de siguranta privative de libertate a caror durata maxima este de cel putin trei ani, pentru urmatoarele infractiuni:
«- apartenenta la o organizatie criminala;
- terorismul;
- traficul de persoane;
- exploatarea sexuala a copiilor si pornografia infantila;
- traficul ilicit de stupefiante si substante psihotrope;
- traficul ilicit de arme, munitie si materiale explozive;
- coruptia;
- frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, in sensul Conventiei privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene din 26 iulie 1995;
- spalarea produselor infractiunii;
- falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
- criminalitatea informatica;
- infractiunile impotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de disparitie si traficul ilicit de specii si soiuri de plante pe cale de disparitie;
- facilitarea intrarii si a sederii ilegale;
- omuciderea voluntara, loviturile si vatamarile corporale grave;
- traficul ilicit de organe si tesuturi umane;
- rapirea, sechestrarea si luarea de ostateci;
- rasismul si xenofobia;
- jafurile organizate sau armate;
- traficul ilicit de bunuri culturale,inclusiv antichitatile si operele de arta;
- inselaciunea;
- racketul si extorcarea de fonduri;
- contrafacerea si pirateria produselor;
- falsificarea de documente administrative si traficul de falsuri;
- falsificarea mijloacelor de plata;
- traficul ilicit de substante hormonale si de alti factori de crestere;
- traficul ilicit de materiale nucleare si radioactive;
- traficul de vehicule furate;
- violul;
- incendierea cu intentie;
- infractiunile de competenta Curtii Penale Internationale;
- sechestrarea ilegala de aeronave si nave;
- sabotajul».
Conceptul de mandat european de arestare a plecat de la realitatea ca o decizie judiciara care a fost emisa de autoritatea judiciara a oricarui stat membru al Uniunii Europene, pentru a efectua arestarea ori predarea unei persoane cautate pentru savarsirea unei infractiuni ( dintre cele enumerate la art. 2 din Decizia-cadru C.E..(2002/584/JAI), de catre un alt stat membru al Uniunii Europene, in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii ori executarii unei pedepse sau masuri de siguranta privative de libertate. Este de retinut ca aceasta procedura devine aplicabila persoanei care se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, astfel ca mandatul de arestare preventiva sau de executare a unei pedepse nu poate fi adus la indeplinire in tara emitenta a acestora.
Asadar, mandatul european de arestare nu se confunda cu mandatul de arestare preventiva, printre elementele ce-l diferentiaza fiind( cel putin din punctul de vedere al legislatiei romanesti :
- autoritatile competente in emiterea mandatului european de arestare sunt
instantele de judecata;
- instante de executare a mandatului european de arestare sunt curtile de apel;
- autoritatile romane competente sa primeasca mandatul european de arestare sunt Ministerul Justitiei si parchetele de pe langa curtile de apel in a caror circumscriptie a fost localizata persoana solicitata. În cazul in care nu se cunoaste locul unde se afla persoana solicitata, mandatul european de arestare se transmite Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
- autoritatea centrala romana in materia mandatului european de arestare este Ministerul Justitiei.