BlogulSpecialistului → Resurse juridice → STIRE JURIDICA - Fisele tehnice ale Codului penal, Codului de procedura penala, Codului civil si Codului de procedura civila
Ministerul Justitiei anunta incheierea lucrarilor de redactare a proiectului Codului penal si a proiectului Codului de procedura penala. In urma cu cateva saptamani a fost finalizat proiectul Codului de procedura civila si au fost finalizate amendamentele la proiectul noului Cod civil adoptat de Senat. Ministerul Justitiei si-a fixat in primavara acestui an, ca obiectiv prioritar al agendei, finalizarea proiectelor de coduri pana la data de 1 decembrie 2008.
Ministerul Justitiei tine sa multumeasca membrilor comisiilor de redactare care au principalul merit in atingerea acestui obiectiv. Proiectele codurilor au fost puse in dezbatere publica pe parcursul mai multor luni din acest an. Ministerul Justitiei multumeste tuturor profesionistilor care si-au aplecat atentia asupra textului proiectelor pe perioada dezbaterilor publice si au formulat amendamente si observatii.
Finalizarea proiectelor de coduri reprezinta un pas important pe calea reformei sistemului judiciar, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare. Ministerul Justitiei isi manifesta increderea ca acest pas va fi notat in cadrul consultarilor cu Comisia Europeana pe tema reformei sistemului judiciar si va fi reflectat ca atare in Raportul de tara pe Justitie.
Efectele principale ale adoptarii proiectelor de coduri de catre Parlament vor fi stabilirea cu certitudine a necesarului de resurse umane si alocarea acestora plecand de la competentele stabilite, scurtarea procedurilor si unificarea jurisprudentei.
Noile coduri vor constitui un mare pas inainte pentru reasezarea Justitiei pe deplin in slujba cetatenilor.
Agenda juristului,
planificatorul care face cariera in justitie!