BlogulSpecialistului → Management si afaceri → Sanctiuni importante pentru detalii insignifiante!
Societatile comerciale au incheiat, in ultima perioada, contracte de munca potrivit modelului aprobat prin Ordinul nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca. Astfel, au fost expuse la sanctiuni contraventionale de 5.000 lei sau chiar 30.000 lei. Si nu pentru incalca drepturi ale salariatilor, ci datorita unor prevederi de detaliu, fara o valoare reala, strecurate prin legislatie, dar care sunt dublate de sanctiuni contraventionale generoase. Mai mult, daca celelalte documente utilizate se mai pot completa ulterior, cele inregistrate la autoritati sunt surse irevocabile de venituri suplimentare la buget, din amenzi.
![]() |
Aplicati acum strategiile de management
financiar performant si salvati-va afacerea!
...Click aici pentru mai multe detalii! |
Dintr-o profunda grija pentru ca persoanele interesate sa fie pe deplin informate, legea societatilor comerciale a fost completata cu prevederea art. 74 potrivit caruia in orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert, emanand de la o societate, trebuie sa se mentioneze denumirea, forma juridica, sediul social, numarul din registrul comertului si codul unic de inregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevazute de legislatia din domeniu.
Pe langa aceste informatii firesti de identificare, pentru societatile cu raspundere limitata se va mentiona si capitalul social, iar daca privesc o societate pe actiuni sau in comandita pe actiuni se vor mentiona atat capitalul social subscris, cat si cel varsat. In plus, daca o societate pe actiuni opteaza pentru un sistem dualist de administrare, documentele emise vor contine si mentiunea societate administrata in sistem dualist.
In aceste conditii, art. 2703 din Legea societatilor comerciale, ca urmare a modificarii aduse prin Legea nr. 441/2006, sanctioneaza nerespectarea obligatiilor de mai sus cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei. Expunerea la aplicarea acestor sanctiuni, extrem de exploatate in perioadele de austeritate ale bugetului general consolidat, este amplificata prin faptul ca pentru constatarea lor sunt competente organele cu atributii de control ale Ministerului Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala si ale unitatilor sale teritoriale.
Preluand aceasta prevedere, in Ordinul nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, la pct. A.3. din Normele metodologice se stipuleaza obligatia potrivit careia in cuprinsul oricarui document emis de catre o societate comerciala trebuie sa se mentioneze si elementele prevazute de legislatia din domeniu, respectiv forma juridica, codul unic de inregistrare si capitalul social.
Aceasta formulare atrage insa sanctiuni mult mai drastice decat cele cuprinse in legea societatilor comerciale! Astfel, potrivit art 41 pct. 2 din Legea contabilitatii, nerespectarea reglementa rilor emise de Ministerul Economiei si Finantelor cu privire la intocmirea si utilizarea documentelor justificative si contabile se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Constatarea acestor contraventii si aplicarea amenzilor se face nu numai de catre persoanele cu atributii de inspectie fiscala, dar, in acest caz, in mod expres, si de catre comisarii Garzii Financiare.
Asadar, sanctiuni extrem de drastice aplicate in cazul unor fapte a caror gravitate este cvasiinexistenta! Constatam mai apoi ca sanctiunile se suprapun, cuantumul acestora explodand in cazul celei cuprinse in Legea contabilitatii.
Legislatia trebuie sa fie intens periata de astfel de excese, care pot fi ponderate numai prin subiectiva procedura a avertismentului, aplicabil in ambele situatii.
Autor: Justinian Cucu