BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Noutati legislative - Sistemul de pensionare a personalului diplomatic si consular
Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare ordonanta de urgenta, pensia de serviciu are regimul unei pensii de limita de varsta si se acorda, la cerere, categoriilor de personal prevazute la art. 3, cu respectarea prevederilor ordonantei de urgenta, in situatia in care solicitantii indeplinesc simultan urmatoarele conditii:
a)au varsta de 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani;
b)au o vechime in munca in structurile administratiei centrale a Ministerului Afacerilor Externe, in misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale ale Romaniei din strainatate si/sau in structurile activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala de cel putin 18 ani, dintre care pentru categoriile de personal prevazute la art. 3 lit. b) si c) este necesara si indeplinirea conditiei minime de misiune permanenta sau temporara in strainatate pe functii diplomatice sau consulare.
La implinirea varstei de 60 de ani si a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani beneficiaza de pensie de serviciu:
a) persoanele care au indeplinit timp de minimum 10 ani functii de demnitate publica in Ministerul Afacerilor Externe, in coordonarea directiilor generale de comert exterior din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, in fostele ministere si departamente de comert exterior, potrivit art. 101 alin. (1) din ordonanta de urgenta;
b) persoanele care au exercitat unul sau doua mandate de ambasador al Romaniei in strainatate, pe o perioada totala de minimum 8 ani, potrivit art. 101 alin. (2) din ordonanta de urgenta;
c) personalul diplomatic si consular si persoanele care realizeaza o vechime de minimum 10 ani prin cumularea vechimii in functii de demnitate publica, indeplinite in institutiile mentionate la lit. a), cu mandatul sau mandatele de ambasador in strainatate, potrivit art. 101 alin. (3) din ordonanta de urgenta.
(Ordin al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse, al ministrului afacerilor externe si al ministrului pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale nr. 550/1544/1.075 din 22 august 2008 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 16 septembrie 2008)