Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Contract de comision. Obligatiile platitorului de venit
Intrebare: Societatea X incheie contracte de comision cu persoane fizice. Ce obligatii declarative se impun si ce impozite se platesc la stat si la bugetul asigurarilor sociale ?
Raspuns: Contractul de comision este contractul prin care o parte, numita comisionar, se obliga pe baza imputernicirii celeilalte parti, numita comitent, sa incheie anumite acte de comert, in nume propriu, dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii, numita comision.
Astfel, persoanele fizice au obligatia de a solicita autorizarea ca persoane fizice independente, urmand ca, in aceasta calitate sa incheie contractele de comision. O persoana fizica neautorizata poate incheia contracte de comision, ocazional, pur intamplator. In acest caz, platitorul veniturilor are obligatia retinerii si virarii impozitului pe venit, conform art. 52 si art. 52 indice 1 din
Codul fiscal plata anticipata de 10% sau plata finala de 16%, in functie de optiunea beneficiarului de venit.
Indiferent daca are sau nu calitatea de salariat, persoana fizica are obligatia declararii si achitarii contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate, in conformitate cu prevederile Legii 95/2006.
In privinta contributiei de asigurari sociale, daca persoana fizica are calitatea de salariat, nu exista obligatia declararii si achitarii contributiei.
Daca persoana fizica nu are si calitatea de salariat si obtine, exclusiv din contracte de comision sau din alte activitati independente, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin de 4 ori castigul salarial mediu brut 2.022 lei in anul 2011, este obligata sa se asigure in sistemul public de pensii conform art. 6 pct. IV din Legea 263/2010.
Persoana fizica este obligata sa declare un nivel minim de venituri asigurate de 35% din castigul salarial mediu brut si maxim de 5 ori valoarea acestuia si sa achite contributia de asigurari sociale la nivelul cotei integrale corespunzatoare conditiilor de munca conform art. 31 si art. 36 din Legea 263/2010.
Impozitul pe venit se declara prin formularele:
- 100 - "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat", pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut;
- 205 - "Declaratie informativa privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit"
La sistemul asigurarilor pentru somaj, cel care obtine venituri din contracte de comision activitati independente se poate asigura optional, conform art.20 din Legea 76/2002 , cu modificarile si completarile ulterioare.
Persoana juridica are obligatii de a retine, vira si declara numai in ceea ce priveste impozitul pe venit.
Cu toate ca nu este reglementata in Codul Muncii sau in alt act normativ, invoirea reprezinta o notiune de care ne lovim adesea si pe care trebuie sa...