BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → 8 activitati HR in care aveti nevoie de analiza postului
Pana acum nu i-ati acordat atentie sau ati legat analiza postului strict de elaborarea fiselor de post? Va propunem sa descoperiti toate cele 8 activitati de personal pe care le puteti derula cu eficienta sporita atunci cand tineti seama de datele esentiale ale unui post.
Analiza postului este procesul pe baza caruia se determina obiectivele, activitatile, sarcinile si responsabilitatile unui post. Analiza postului trebuie sa descrie postul asa cum este el in momentul analizei, si nu asa cum ar trebui sa fie, cum a fost in trecut sau cum este in alte firme.
Informatiile pe baza carora se realizeaza analiza postului sunt supuse unui permanent proces de schimbare, fapt ce face ca analiza postului sa fie o activitate periodica.
![]() |
Click aici pentru 101
modele de fise de post |
Datele obtinute in urma analizei posturilor formeaza baza de plecare in multe activitati ale managementului resurselor umane. Iata care sunt acestea:
1. Elaborarea fiselor de post
Rezultatele obtinute in urma analizei postului se concretizeaza in fisa postului. Alaturi de regulamentul intern, fisa postului este purtatoarea autoritatii angajatorului, ca organizator al activitatii angajatilor, si este un instrument extrem de eficient in atingerea obiectivelor firmei.
2. Proiectarea posturilor
Analiza postului reprezinta un instrument util in organizarea departamentelor si in structurarea relatiilor de munca. Informatiile pe care le obtineti prin analiza postului va semnaleaza daca un post trebuie reproiectat sau chiar desfiintat (atunci cand devine inutil in organizatie).
3. Recrutarea si selectia personalului
Indiferent de modalitatea de ocupare a postului (prin promovare sau recrutare din exterior), cerintele postului trebuie definite cat mai precis posibil pentru a permite atragerea si selectarea celor mai potrivite persoane.
In plus, este necesar ca anumite informatii desprinse din analiza postului sa le furnizati candidatului – care isi poate forma astfel o imagine corecta despre potrivirea cu acel post.
4. Instruirea angajatilor
Obligatiile si responsabilitatile unui post trebuie definite clar inainte ca un angajat sa poata fi instruit pentru postul respectiv.
Analiza postului permite identificarea nevoilor de instruire si a obiectivelor instruirii. Doar in acest fel programul de instruire poate fi adaptat calificarii angajatului si continutului postului.
5. Dezvoltarea carierei
Puteti facilita dezvoltarea carierei angajatilor dvs. atunci cand cunoasteti in amanunt posturile din cadrul organizatiei. Angajatii, la randul lor, sunt capabili intr-o mai mare masura sa opteze pentru o anumita cariera atunci cand cunosc cu exactitate cerintele celorlalte posturi.
6. Protectia si siguranta angajatilor
O analiza amanuntita a postului scoate la iveala conditiile si metodele de lucru. Se pot identifica astfel pericolele si riscurile activitatii pe post si se pot elabora programe de protectie a angajatilor.
7. Evaluarea performantelor
Obiectivul evaluarii este de a aprecia performantele individuale ale unui angajat in raport cu un anumit post. Doar cunoasterea exacta a cerintelor postului permite aprecierea corecta a nivelului de performanta atins.
8. Recompensarea angajatilor
Analiza postului reprezinta primul pas in determinarea importantei postului si a nivelului de dificultate a unui post. Clasificarea posturilor permite elaborarea unui sistem de salarizare adecvat fiecarui post si pozitiei ocupate de acesta in organigrama.