BlogulSpecialistului → Legislatia muncii → Noutati legislative - Salariul minim brut pe tara
Noutate
Avem noi reglementari privitoare la salariul de baza minim brut pe tara, cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 1.051/2008 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial nr. 649 din 12 septembrie 2008.
In perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este de 540 lei lunar. Acest salariu corespunde unui program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna, reprezentand 3,176 lei/ora.
In perioada 1 ianuarie 2009 - 1 iulie 2009, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de 600 lei lunar. Acest salariu va corespunde unui program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2009, reprezentand 3,529 lei/ora.
Incepand cu 1 iulie 2009, in situatia in care se constata abateri mai mari de 5% intre castigul salarial mediu brut lunar pe economie realizat fata de cel prognozat pe intregul an, Guvernul va modifica prin hotarare salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, astfel incat ponderea acestuia in castigul salarial mediu brut lunar sa fie 33%. In acest sens, in luna iunie 2009, Guvernul, impreuna cu partenerii sociali, va analiza valoarea realizata a castigului salarial mediu brut lunar corespunzator primelor 4 luni.
De asemenea, pentru personalul din sectorul bugetar se aplica aceleasi reguli. In acest sens, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, pentru aceasta categorie, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Atentie!
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei stabilirea pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca de salarii de baza sub nivelul salariului minim. (Articol preluat din Newsletterul Taxe si Impozite Actual octombrie 2008)
Rezolvati rapid orice problema de salarizare, deduceri personale, tichete de masa!
...Click aici pentru detalii!