Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Societate cu mai multe puncte de lucru. Este obligatorie tinerea registrului de casa?
Publicat de catre Contabilul.roNr. vizualizari: 6677 / Rating utilizatori: 4.5 din 4 voturi
Supunem atentiei dvs. cazul unei societati comerciale cu mai multe puncte de lucru deschise pentru desfacere cu amanuntul.
Se va stabili astfel daca este obligatorie tinerea registrului de casa pentru fiecare punct de lucru in parte in conditiile in care nu se efectueaza plati de la respectivele puncte de lucru.
De asemenea, vom vedea in ce masura este corecta utilizarea monetarului ca document de predare-primire a banilor de la punctul de lucru la casieria centrala (sediu). In plus, se va stabili daca la casieria centrala este obligatorie emiterea chitantei, sau este suficient monetarul/documentul de predare/primire a banilor.
Potrivit prevederilor art. 43 alin (3) din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, punctele de lucru sunt "dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului de la sediul principal".
Potrivit prevederilor art. 7 alin (1) din OMFP 3055/2009 privind reglementarile contabile conforme cu directivele europene "Subunitatile fara personalitate juridica, care apartin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in Romania, organizeaza si conduc evidenta contabila proprie, astfel incat aceasta sa permita determinarea informatiilor si a obligatiilor prevazute de lege, iar persoanele juridice carora le apartin sa poata intocmi situatii financiare anuale". Potrivit alin (3) prin subunitati fara personalitate juridica, care apartin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in Romania, se intelege sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, infiintate potrivit legii.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 8 din OG 15/1996 privind intarirea disciplinei financiar-valutare si pct. 9 din Normele metodologice aprobate prin HG 2185/2004, subunitatile economice ale persoanelor juridice, respectiv sucursale, filiale, agentii si puncte de lucru prevazute in actul constitutiv, care au deschis cont intr-o societate comerciala bancara si casierie proprie, aplica individual prevederile referitoare la respectarea plafoanelor de incasari si plati in numerar.
Din aceste prevederi se prezuma ca in situatia in care aveti cont deschis si casierie proprie (cu o persoana angajata cu atributii de casier) pentru punctele de lucru respective, se va intocmi registrul de casa de catre persona care are calitatea de casier, chiar daca la punctul de lucru inregistrati numai incasari.
Din punct de vedere al predarii-primirii numerarului de la punctul de lucru la casieria centrala, monetarul nu este prevazut in OMEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabil, ca document de incasare/plata in casierie. Puteti sa- l intocmiti, dar trebuie insotit de dispozitia de plata.
Potrivit prevederilor OMEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, sunt prevazute ca documente de incasare/plata in numerar:
-dispozitia de plata/incasare
-chitanta
Astfel, la finalul zilei numerarul de la punctele de lucru se transfera la sediul central, cu dispozitie de plata si monetar. La sediul central se intocmeste dispozitie de incasare si chitanta.
Specialistii in legislatia muncii amintesc in materialul dat publicitatii care sunt cele 6 situatii in care un contract individual de munca se poate...