Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Amortizarea mijloacelor de transport. Durata de amortizare
Publicat de catre Contabilul.roNr. vizualizari: 5272 / Rating utilizatori: 4.83 din 6 voturi
Vom afla prin randurile urmatoare care este baza legala pentru durata de amortizare aplicabila in cazul mijloacelor de transport, precum si daca la inceputul anului se poate schimba politica contabila astfel incat sa se modifice durata de amortizare pentru noi achizitii de masini.
Solutia consultantului:
Din punct de vedere fiscal, potrivit art 24 alin 11^1 si alin 11^2 din Codul fiscal, amortizarea va fi limitata la maxim 1500 lei /luna numai in cazul mijoacelor de transport persoane, nu si pentru cele transport marfa. Totodata limitarea prevede mijloace de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri,incluzand scaunul soferului, inclusiv pentru autoturisme achizitionate anterior datei de 1 februarie 2013.
Valoarea care depaseste cuantumul de 1500 lei/autoturism va fi considerata nedeductbila fiscal la calculul impozitului pe profit.
"(11^1) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 si 34, pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, din categoria M1, astfel cum sunt definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei 211/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare, in limita a 1.500 lei/luna.
Pentru aceste mijloace de transport nu se aplica prevederile alin. (11) lit. f).
(11^2) Alin. (11^1) se aplica inclusiv pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, achizitionate/produse anterior datei de 1 februarie 2013, pentru cheltuielile cu amortizarea stabilite in baza valorii fiscale ramase neamortizate la aceasta data."
Din punct de vedere contabil, conform pct. 112 alin. (2) si (3) din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, aprobate prin OMFP 3055/2009, metoda de amortizare folosita trebuie sa reflecte modul in care beneficiile economice viitoare ale unui activ se astepta sa fie consumate de entitate si trebuie aplicata de o maniera consecventa pentru toate activele de aceeasi natura si avand conditii de utilizare identice, in functie de politica contabila adoptata, potrivit manualului de politici si proceduri contabile aprobat de conducerea societatii.
Potrivit pct. 112 alin. (4) din OMFP 3055/2009, metoda se poate modifica doar atunci cand aceasta este determinata de o eroare in estimarea modului de consumare a beneficiilor aferente respectivei imobilizari corporale.
Duratele normale de functionare a imobilizarilor corporale amortizabile se preiau din Catalogul aprobat prin HG 2139/2004, publicata in M.Of. nr. 46 din 13 ianuarie 2005.
La achizitia unei imobilizari corporale noi, pe baza catalogului se stabileste durata normala de functionare in ani cu posibilitatea alegerii unei durate cuprinse intre o limita minima si una maxima.
Amortizarea contabila se calculeaza dupa reglementarile contabile, in timp ce amortizarea fiscala se calculeaza cu respectarea prevederilor art. 24 din Codul fiscal, nefiind obligatoriu ca cele doua sa coincida.
Avand in vedere prevederile mai sus mentionate aveti posibilitatea schimbarii perioadei de amortizare si pentru mijloacele de transport vechi, daca se considera ca perioada stabilita initial nu a fost estimata corect, cu aprobarea conducerii societatii incepand cu data de 01.01.2013, iar pentru mijloacele de transport noi sa fi e adoptata politica de amortizare corecta.
Specialistii in legislatia muncii amintesc in materialul dat publicitatii care sunt cele 6 situatii in care un contract individual de munca se poate...