Publicat de catre Www.fiscalitatea.ro
Nr. vizualizari: 2263 /
Rating utilizatori: 5 din 1 vot
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 138/29.02.2012, a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 207/2012 privind aprobarea modalitatilor si procedurilor pentru realizarea supravegherii fiscale a productiei, depozitarii, circulatiei si importului produselor accizabile, care completeaza procedurile aplicabile pentru inspectia fiscala si controlul vamal ulterior, ale carui principale prevederi le prezentam in articolul de mai jos.
Competenta de supraveghere
Activitatea de supraveghere fiscala a productiei, depozitarii, circulatiei si importului produselor accizabile se exercita de Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV), prin structurile sale centrale si/sau teritoriale.
Personalul structurii centrale a ANV cu atributii de supraveghere fiscala in domeniul produselor accizabile are competenta generala de supraveghere fiscala a productiei, depozitarii, circulatiei si importului produselor accizabile pe intreg teritoriul national. Competenta structurilor teritoriale ale ANV privind supravegherea fiscala in domeniul produselor accizabile este stabilita potrivit razei teritoriale unde se afla domiciliul fiscal al operatorului cu produse accizabile. Pentru sediile secundare sau punctele de lucru ale operatorului cu produse accizabile se deleaga competentele de supraveghere fiscala in domeniul produselor accizabile catre autoritatea vamala teritoriala in a carei raza de competenta se afla sediul secundar sau punctul de lucru.
Atributii principale
Atributiile organelor de control cuprind, in principal actiuni:
- de verificare desfasurate la sediul operatorilor economici;
- de verificare a produselor la locurile pentru productie, import sau de primire a produselor in cazul achizitiilor intracomunitare, detinere, comercializare si transport supuse reglementarilor privind accizile;
- operative de verificare si control al cladirilor, depozitelor, terenurilor, sediilor, mijloacelor de transport si altor obiective, pe timp de zi si de noapte;
- de control inopinat;
- de verificare prin intermediul sistemelor informatice, a datelor si informatiilor din situatiile si rapoartele periodice, a datelor si informatiilor din situatiile si rapoartele periodice primite in conformitate cu reglementarile fiscale in vigoare, din baza proprie de date, inclusiv a informatiilor obtinute prin actiuni de cooperare administrativa.
- de supraveghere a productiei de produse accizabile;
- de supraveghere a antrepozitelor de productie de alcool etilic nedenaturat si de distilate;
- de supraveghere pentru tuica si rachiuri de fructe;
- de supraveghere a importului de alcool, distilate si bauturi spirtoase;
- monitorizare informatica etc.