Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Atentie la furnizorii declarati inactivi!
Publicat de catre Www.contabilul.roNr. vizualizari: 3593 / Rating utilizatori: 5 din 1 vot
Problema fiscala
Cat de grave sunt implicatiile efectuarii unei tranzactii cu un
contribuabil declarat inactiv? Cand este declarat un contribuabil
inactiv? Cum aflam daca viitorul partener de afaceri a fost declarat
inactiv?
Contribuabilii, atat persoanele juridice cat si entitatile fara personalitate juridica, sunt declarati inactivi daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
a) nu isi indeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
b) se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale, prin declararea unor
date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal
identificarea acestuia;
c) organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.
1. Din punctul de vedere al impozitului pe profit
Fiscul poate sa nu ia in considerare o tranzactie efectuata de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
De asemenea, nu sunt luate in considerare de catre Fisc nici
tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv. Astfel,
cheltuielile inregistrate in evidenta contabila, care au la baza un
document emis de un contribuabil inactiv, al carui certificat de
inregistrare fiscala a fost suspendat, nu sunt deductibile la calculul
profitului impozabil.
Asadar, in cazul in care derulam o tranzactie cu un contribuabil
declarat inactiv, operatiunea respectiva nu va fi luata in considerare
de catre Fisc. Cu alte cuvinte, se considera ca acea tranzactie nu are
la baza un document justificativ din punct de vedere fiscal.
2. Din punctul de vedere al TVA
Fiscul poate anula din oficiu inregistrarea unei persoane in scopuri de
TVA in cazul in care aceasta figureaza in lista contribuabililor
declarati inactivi. Dupa anularea inregistrarii in scopuri de TVA,
persoanele impozabile pot solicita inregistrarea in scopuri de TVA numai
daca inceteaza situatia care a condus la scoaterea din evidenta.
Deci, anularea inregistrarii in scopuri de TVA opereaza din oficiu. Din
pacate, in cazul in care inceteaza situatia care a condus la anularea
inregistrarii in scopuri de TVA, Fiscul nu va opera inregistrarea din
oficiu, ci numai la solicitarea noastra. Asadar, este obligatoriu sa
solicitam Fiscului inregistrarea in scopuri de TVA, in cazul in care
conditiile care au condus la anularea inregistrarii au incetat.
Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei aferenta bunurilor sau
serviciilor achizitionate, trebuie sa detinem o factura care sa cuprinda
toate informatiile cerute de lege. Astfel, in cazul efectuarii unei
tranzactii cu o persoana declarata inactiva, factura intocmita de acesta
nu indeplineste conditiile legale deoarece codul de inregistrare in
scopuri de TVA al emitentului nu mai are valabilitate. In consecinta, nu
avem dreptul sa deducem TVA din factura emisa de un contribuabil
declarat inactiv.
Important
Lista contribuabililor declarati inactivi se afisaza pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Concluzie
In cazul efectuarii unei tranzactii cu un viitor partener de afaceri,
este deosebit de importanta consultarea paginii de internet www.anaf.ro
pentru a afla daca acel partener de afaceri este sau nu cuprins in lista
contribuabililor declarati inactivi. Desi pare o sarcina complicata, ea
ne scuteste de consecintele negative pe care le-am suporta in cazul in
care acesta a fost declarat inactiv, respectiv:
• nu am avea dreptul sa deducem cheltuiala la calculul profitului impozabil;
• nu am avea dreptul sa deducem TVA din factura emisa de acesta.
Acte normative aplicabile:
Art. 78 alin. (5) din Codul de procedura fiscala
Art. 11 alin. (11), (12), art. 21 alin. (4) lit. r), art. 146 alin. (1) lit. a) si art. 153 alin. (8) din Codul fiscal
Specialistii in legislatia muncii amintesc in materialul dat publicitatii care sunt cele 6 situatii in care un contract individual de munca se poate...